Inainte de liceu, ca sa fiu sincer, nu aveam planuri foarte concrete. In clasa a VIII-a tot ce imi doream e sa iau o nota cat mai buna la examenul de capacitate ca sa intru la un liceu bun, iar apoi poate sa dau la o academie de politie intrucat nu ar fi atat de greu de intrat.
Nici atunci nu aveam preferinte deosebite ceea ce tinea de alegerea liceului in care as vrea sa studiez, insa as fi dorit, la acea vreme, sa intru la Colegiul Pedagofic “Stefan cel Mare”, din Bacau, intrucat aveam cateva informatii despre acel colegiu, sora mea absolvind studiile in cei 4 ani de liceu acolo iar eu petrecand clasa a VIII-a, cunoscand astfel tipologiile profesorilor si resursele unitatii de invatamant, si totodata era si foarte aproape de casa. Nu ma intelegeti gresit, mi-era frica de necunoscut si nu as fi avut in plan sa ajung la alte licee.
Si totusi, am intrat la Colegiul National Catolic “Sfantul Iosif” din Bacau, iar dupa aproape 3 ani sunt fericit ca am fost repartizat in aceasta institutie de invatamant. Profesorii sunt mult mai ingaduitori decat mi s-a comunicat la inceput de la anumite cunostinte, sunt de multe ori mult mai rabdatori, si, asa cum mi s-a garantat de un apropiat, isi fac foarte bine treaba. Astfel, acest colegiu s-a clasat pe locul 4 pe judet la media de la BAC cu o rata promovabilitate de 90%.
Revenind la planurile mele de viitor dupa ce am intrat pe liceu, am descoperit ca imi place mult tehnologia, desi sunt pe profil de uman, de asemenea imi place mult si psihologia. Dupa terminarea liceului ma gandesc sa trec mai departe in anul dintre aceste doua domenii, sau chiar ambele. Totusi, inca mai pot aparea domenii care sa inceapa sa imi placa, insa in acest moment vreau sa incep sa ma focusez pe cele doua. Ma gandesc si la o oportunitate sa incep o afacere, insa asta ramane de vazut in functie de dezvoltarea mea personala si profesionala. Mi s-a schimbat mult viziunea despre posibilele alegeri in viata fata de cele din clasa a VIII-a, datorita multitudinii de sfaturi si informatii primite de la profesori in legatura cu evolutia locurilor de munca si a marketingului.