De multe ori nu mi-e usor sa fac o alegere, mai ales pentru un domeniu important. Ajunsesem in semestrul II din clasa a VII-a si tot nu eram hotarat. Dar nu a mai fost mult si nehotararea avea sa ia sfarsit, pentru ca printr-o serie de intamplari pe care le-am considerat atunci miraculoase, extraordinare, am ajuns sa aleg sa studiez intr-un alt oras pe care il stiam extrem de putin pe atunci – Iasi. A parut ca era ceea ce imi trebuia, ceea ce aveam nevoie.
Avusesem mai multe idei inainte de a incepe liceul cu privire la ce voi deveni. Sa fiu arhitect? Sa fiu profesor?Si multe alte altele, care s-au cam dus inainte de a face ceva concret in privinta lor. Asa ca unul dintre gandurile cu care am intrat la liceu a fost sa-mi gasesc o menire, un scop, sa ma formez mai bine ca si persoana. Constientizam de asemenea ca urmeaza o alta etapa a vietii, una de altfel foarte importanta, prin care nu imi doream deloc sa trec “ca voda prin loboda”, o voiam mai buna decat ceea ce fusese pana atunci, cu alte cuvinte, sa imi creez multe amintiri faine, sa fac ca acesti 4 ani sa ramana memorabili. Insa miracolul a “picat”, asa ca din Iasi am reajuns pe “plaiuri locale”, unde am avut din nou de a face fata cu noul, cu care mai facusem fata cu doar cateva luni inainte. Ce o sa fie? Cum o sa fie? Nu puteam sa nu ma gandesc. Am ramas insa cu aceleasi ganduri si cu mai multa…experienta.
Dupa clasa a XII-a, as dori, categoric, sa urmez o facultate. Inca nu sunt foarte hotarat in ce domeniu, dar sigur trebuie sa gasesc ceva ce mi se potriveste cel mai bine. Am totusi unele idei, insa nu prea sunt genul care sa faca ceva doar de dragul de a fi facut, in cazul acesta, sa urmez o facultate care sa nu imi asigure pe mai departe un loc de munca si, implicit, un viitor. Imi doresc sa ajung acea persoana pe care inca o modelez, o “sculptez”. Nu voi trai pentru totdeauna, asa ca trebuie sa am grija si la ce alegeri fac, sa nu irosesc timpul, pentru a nu avea de regretat.