Interviu cu maimutica Denisa

Iosif-I

Denisa-D

I Bună, ai putea să-mi răspunzi la câteva întrebări?

D Bună, desigur!

I Și cum decurge o zi obișnuită, dar totuși mai diferită, din viața ta?

D De dimineață mă trezesc la ora 6, urmând ca mai apoi, să-mi fac rutina zilnică care constă în îngrijirea feței, duș, iar apoi mă aranjez. Nu este nevoie să-mi pregătesc geanta, pentru că fac asta de cu seara, la fel și cu hainele, asta pentru a nu-mi lua din timp dimineața. Autobuzul ajunge în stația mea la 6 56 în fiecare dimineață, iar pentru că stau relativ aproape de stație de obicei plec pe la 6 51 de acasă.

I Și la ce oră ajungi la școală și ce faci în timpul programului de acolo?

D Ei bine, autobuzul ajunge pe la 7 20 în stație, iar la școală ajung pe la 7 30. Urmează să mă văd cu scumpa si dulcea, prea minunata mea colegă de bancă și prietenă cu care o să-mi petrec următoarele 6 ore, mai puțin marți când avem 5 ore. Dacă tot mai întrebat de o zi mai diferită o să-ți povestesc despre ziua mea de ieri.

I Sper că diferită în sens bun…

D Desigur. După ce am ajuns la școală, m-am pregătit să mă văd cu doamna psiholog a școlii. A fost prima experiență de acest fel.

I Și cum de te-ai gândit să mergi la doamna psiholog?

D Povestea este puțin mai complicată, deși e prima oară când am fost la psiholog, am simțit nevoia să o fac de mai mult timp, însă au apărut diferiți factori care m-au influențat să nu fac asta. Răspunzându-ți la întrebare, doamna de istorie a fost cea care mi-a dat curaj să fac asta, pentru că am o problemă cu respirația în diferite situații.

I Cum a gestionat situația?

D Spre surprinderea mea, a fost ireal de drăguță. Probabil că vocea ei caldă a fost unul dintre factorii care m-au făcut să am o părere foarte bună despre ea.

I Iar după cursuri, cum îți decurge ziua de obicei?

D Din păcate, în majoritatea zilelor e la fel. Plec spre autogară, de unde iau autobuzul care pleacă la ora 2 40, spre Cleja, urmând ca mai apoi să petrec 40 de minute în autobuz. După ce am ajuns acasă, mănânc, îmi iau câteva minute de pauză, apoi mă apuc de teme și de învățat.

I Ai timp de alte activități și hobby uri?

D Depinde. În cursul săptămânii, când am ore, nu prea am timp de alte activități, din cauza navetei, dar uneori mai citesc și îmi iau notițe la bio.

I Ce gen de cărți citești de obicei?

D Cel mai mult îmi plac, cărțile de dezvoltare personală și financiară, dar uneori mai citesc și thrillere.

I Cum îți petreci seara?

D În cele mai bune cazuri, mă joc cu Toby, motănelul meu, dar de obicei mai învăț când am un test ziua următoare. În final, mă pun să dorm, la 10 maxim.

I Mulțumesc pentru răspunsurile acordate. O zi frumoasă!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *